placeri trecatoare

prea multe nimcuri intr-o viata de nimic
prea putine amintiri demne de amintit
in timp ce uitarea e de neoprit
iar orizontul devine tot mai mic
si anii devin tot mai cruzi si goi
lasand in urma lor doar suferinta
lasandu-mi o neimplinita dorinta
lasandu-mi doar durere si nevoi
placerile de azi sunt efemere
dar tot ma scald in a lor minciuna
iar dupa senzatia nebuna
ramane doar durere

regrete tarzii

aruncate de-al avantului amor
cuvintele sunt cele care dor
de un strigat aruncate-n gol
impinse de acelasi vant domol
regrete suprimate ma zdrobesc
urletele aruncate ma lovesc
pacatele imi sunt in piatra scrise
sperantele raman doar pentru vise
iertarea ta ma poate izbavi
doar tu iubirea mea imi poti iubi
doar tu imi arati cum sa traiesc
aratandu-mi cum sa te iubesc
iarta-mi te rog greselile de vrei
ridica-mi din tarana ochii grei
iarta omenescul meu avant
sau lasa-mi ochii in pamant
pacatul meu este aici
de unde doar tu poti sa ma ridici
printr-un sarut doar tu poti vindeca
regretul din inima mea

vad prapad

de sute de ori blestem firea voastra umana
curiozitatea insa imi palpaie din geana
ma intreb de unde trageti voi atata ura
dar al resemnarii somn adanc ma fura
iar al vostru chip cioplit in sange
fara de lacrimi in intuneric plange
fara de patimi, fara suferinti
doar eu sunt cel ce mi-am iesit din minti
doar eu nu vad, sau poate doar eu vad
a tuturor ce-au inceput prapad

zi de zi, treapta cu treapta

nu reusesc sa acopar
cu mintea-mi tanara necoapta
ce zi de zi descopar
urcand treapta cu treapta
nu reusesc sa mai zambesc
cu fata-mi prea batrana
ce nu mai pot sa o privesc
coborandu-mi ochii in tarana

revisand cosmarul meu prea viu
ma regasesc singur si parasit
negasind niciunde sa mai fiu
sclavul meu naiv neprihanit
un punct in al meu tablou pictat
licareste fara de stapan
speranta unui suflet torturat
ce moare singur si nebun

dor de somn

somn nu exista in vise

dorm in al meu pat de cuie incinse

incinerat de a mea insomnie

patat de prea multele compromise

propria reflectie se sperie de mine

asteptand odihna ce nu mai vine

asteptand cuvinte de neuitat

dintr-un ciob de oglinda uitat

somn nu exista in al meu cosmar

culorile sterse se-amesteca iar

orbit de propriul meu negru gand

adorm cu fata-n oglinda plangand

promisiunea visului meu mincinos

a pielii stapana
intinde-mi o mana
a vietii nebuna

degete fierbinti
cu care m-alinti
in timp ce ma minti

n-ai nici un efect
in vidul perfect
in visul infect

simtindu-ti lipsa
nu mai pot visa
nu pot compensa

nu pot si nu stiu
nu stiu cum sa fiu
dar totusi sunt viu

dar totusi mai vreau
sa simt si sa stau
din viata sa beau

pe al vietii nor
sa dansez si sa zbor
in vise cobor

in vise traiesc
in moarte cersesc
odihna eului meu trupesc

adormirea eului
in odihna trupului
promisiunea somnului

promisiunea viselor
atunci cand oasele ma dor
coborand din al meu zbor

batranetea ce-mi sopteste

uneori ma-ntreb ce este
oare aceasta poveste
suntem ironie-ntruchipata
sau suntem blasfemie curata
deschide ochii larg sa crezi
doar in ceea ce-acum vezi
visele sunt pentru visatori
trebuie sa stii sa mori
intr-un fel tu sa alegi
sa-ntelegi ca nu-ntelegi
ca nu existi cu-adevarat
ci esti doar ce ti-a fost dat
esti aici, asa, acum
acesta este al tau drum
cu minciuni nu te-mbata
caci cararea nu e alta

batranetea ce pe fata-mi creste
minciuni rele imi sopteste
batranetea ma alina
cand durerile-mi suspina
batranetea ma omoara
cand gandurile-mi zboara
batranetea prea devreme
cand sufletul imi geme
batranetea imi ajuta
mintea mea batuta
batranetea imi sopteste-ncet
cum sa mor fara regret

regasitul meu scop

de ce nu pot sa ma strofoc
sa scap de tot si sa m-ascund
in negre ganduri ma sufoc
in goale goluri ma afund
in moarte momente cant
in nestire ma avant
fara de sprijin vis lucid
minciuna eului meu perfid
esenta mi se scurge sub priviri
iar eu cu ele-ncet dispar
printre ale mele reci simtiri
nebunia mea rasare iar
betia ce incet ma cucereste
in soptite versuri imi vorbeste
oboseala ce sub mine se prelinge
plange-n timp ce-o lacrima m-atinge
timpul se opreste si asteapta
sa-i spun ceva ca sa ma vada
sa-l mint ca sunt pe calea dreapta
chinuindu-se sa creada
iar eu mint a mea minciuna
neverosimila nebuna
ca sunt tot ce mi-am dorit
ca pot fi si eu fericit
dar exista doar un dar
in al meu proces amar
de unul singur nu pot fi
fericit fara-a iubi
singur, gol, nefericit
doar de tine ne-mplinit
fara scop aceasta viata
fara sa te am in fata
deci traiesc sa te iubesc
si iubindu-te traiesc

doar tu poti

nimic nu poate fi perfect
nu mai simt nici un efect
nimic nu ma mai poate atinge
dar totusi ceva ma impinge
ma atinge fara sa simt nimic
nu vad in jur vreun inamic
dar totusi ceva e aici
vad doi ochi apocaliptici
simt o mana ce ma cheama
aud curat la ce ma-ndeamna
am puterea sa rezist
acestui indemn trist
cand toate-n jur se naruie
cand intunericul dezvaluie
adevarul de neacceptat
simtul meu cel dezghetat
isi arata adevarata natura
salbatica mea creatura
eul cel ce-am tainuit
plange-acum dezlantuit
urla fiara cu durere
privind cum din mine piere
orice farama de simtire
orice urma, amintire
orice a fost candva in mine
orice certitudine
nimic acum nu mai exista
sunt doar o umbra ce persista
acum astept sa ma refaci
in alte haine sa ma-mbraci
ai tot ce am si bun si rau
doar tu poti sa ma faci al tau

acel copil ciudat cu-acel ceva special

o minte diabolica inchisa in furtuna
asteapta rand pe rand razele s-apuna
ascunde de lumina fata sa hilara
pe care cicatricile se-aduna
urme ale amintirilor din alta seara
ce nu inceteaza sa mai doara

un copil mic si nevinovat
un monstru in propriul trup incatusat
un optimist al noptii insorite
un artist de culoare speriat
un geniu cu idei tampite
un pesimist ce pe el se minte

ma consolez cu gandul ca sunt special
adorm in schimb acelasi eu banal
raman totusi de negasit
sunt nevazutul criminal
al tuturor ce le-am iubit
al tuturor ce s-au sfarsit

desi acum nu mai e posibil
sa raman eternul cel stabil
acelasi mandru criminal
acelasi ucigas abil
raman totusi pana la al meu final
acel copil ciudat cu-acel ceva special

in pat in sfarsit

nici nu mai stiu cand am inceput sa scriu
un urlet tacut mi se zbate in gat
ma tot tine treaz la acest ceas tarziu
imi aminteste cat sunt de urat
imi amintesc de cat sunt de prost
in hainele mele simt ca ma-nnec
ticaie ceasul din ce in ce mai anost
si-aud tot mai tare cum orele trec
nodul din gat nu vrea sa coboare
in propria camera ma simt de decor
scena sub mine vrea sa ma omoare
dar cumva simt ca si eu vreau sa mor
desigur ca mi-ar fi placut mai mult
o noapte cu tine, linistit
dar singuratatea singur ascult
acum sunt in pat in sfarsit

tot ce sunt eu ti-am oferit

ma dor pana si lacrimile tale
caci nu isi au vreun rost
nu esti ca celelalte goale
si nici eu vreun prost
nesiguranta ta ma doare
si simtamantul meu e pur
desi nu stiu de unde-apare
ma simt si eu nesigur
ma simt si eu inghesuit
si ma simt limitat
raman in fata ta uimit
cand m-ai imbratisat
tot ce sunt eu ti-am oferit
dar tu ma vrei schimbat
desi nu stii, m-ai umilit
si-acum ma vrei uitat
eu nu stiu cum tu te-ai simtit
nici ca as fi putut
tot ce sunt eu ti-am oferit
nimic nu ti-am cerut
tot ce sunt eu ti-am oferit
dar tu ai vrut
mai mult decat ce ai primit
de la-nceput
tot ce sunt eu ti-am oferit
si tot imi iei
tot ce sunt eu ti-am oferit
tu mai mult vrei

ma dor pana si lacrimile grele
ma simt si eu prea greu
as vrea ceva sa ti le spele
de as putea chiar eu
habar nu ai tu de nimic
habar nu ai ce simt
habar nu ai cat sunt de mic
cand sub mana ta m-alint
habar nu ai de ce ti-am zis
si sa-ti explic nu pot
eu nu vreau nici un compromis
eu vreau chiar tot
n-am stiut ca te jignesc
spunandu-ti ca ma doare
n-am vrut decat sa te iubesc
mai mult decat pe Soare
dar nu poti sa ma programezi
spunandu-mi cand sa ma opresc
iubirea sa imi cenzurezi
spunandu-mi cand sa te iubesc

iubire-n graba

mi-e dor deja de ochii tai de apa
imi amintesc cum se scurgeau pe a mea piele
desi fara de mila-n mine sapa
simtind pana si simturile mele
imi amintesc cum ne iubeam in graba
intrecandu-ne cu orele rebele


privesc trecuturile noastre cu suspine
prin ceata amintirilor in lipsa
tu te-asteptai sa te astept pe tine
cand usa mea era de mult deschisa
nestiind ca prin iubirea noastra-n sine
singuratatea noastra era compromisa


pielea ta de neatins
si visul mizerabil
aprind gandul meu incins
trupul contorsionabil
si dorul meu atins
de momentul intangibil

preludiu

atinge-mi buzele incet
iubeste-ma fara regret
la privirea-mi prea atenta
si dorinta violenta
tu-mi raspunzi si te intinzi
speranta in mine aprinzi
in fata mea corpu-ti descoperi
in timp ce ochii imi acoperi
imi ceri sa imi imaginez
in minte trupuri sa-ti creez
de ele sa iti povestesc
amintirea-ti sa iubesc
imaginea ta nepatata
sa n-o mai uit niciodata
sa ajung sa imi doresc
sarutul tau cu iz trupesc
corpul rosu iti pictez
iar pe buze iti asez
a mea patima neplansa
o lacrima din mine scursa
o marturie de amor
o lacrima de dor
intreg tie ma ofer
te mangai si in soapta-ti cer
sa-mi atingi buzele incet
sa ma iubesti fara regret

nehotarat

nebunul cel fara de margini
pierdut printre ale durerii pagini
nervos picteaza printre randuri
constrans de ale-ncaperii scanduri

creeaza a sa lume inedita

aduna toata viata irosita

transforma a sa realitate acra

intr-o erata vesnica si sacra

visele nu mai sunt vise

devin fapte inchegate

ideile toate promise

devin certa realitate

incerci acum sa ma aduni

de printre nebuni

ma dor acum gandurile

nu mai inteleg randurile

nu pot sa mai gandesc

durerile sa-mi amagesc

ochii ma dor

nu vad de decor

nu mai inteleg

nu pot sa ma dezleg

nimic n-am atins

dar ma simt izbit

trupu-mi e inca incins

cred ca n-am murit

incerci acum sa ma scoti

de printre morti

simt cum venele se zbat

simt cum trupul a-nviat

vad culorile curgand

din norii pictati plangand

simt cum vantul ma atinge

vad cum moartea mea se stinge

din al meu nou vis ciudat

vad al meu trup ridicat

sunt viu si simt si vad

dar vad si simt intr-un final

inevitabilul prapad

in globul de cristal

incerci acum sa ma tii

printre cei vii

soapte fierbinti

incerc sa privesc prin perdeaua groasa
de fum ce peste camera se lasa
sa vad de unde vine vocea joasa
intra in al meu interior
ma doboara si ma arunca-n zbor
imi arata al placerilor amor
vocea ta neprihanita
a placerilor ispita
a mea patima-nflorita
ma afund in spatiul vag
in al notelor sirag
acorduri care ma atrag
firavul tau puternic glas
cucereste pas cu pas
tot ce-n bezna a ramas
faci din mine orice vrei
depasesti orice idei
simturile imi preiei
cum vrei tu ma modelezi
toate mi le reasezi
de la zero ma creezi
iar soapta ta de inger surd
va saruta parul meu ud
va transforma trupul meu crud
iar sunetul se va opri
si glasul tau va amuti
lasandu-i loc tacerii
atingerii fara cuvinte
simturile sa-mi alinte
doar cu tacerea ta fierbinte

gol

privesc in gol prosteste

si golul ma prosteste

subtil analizez golul

si ii simt usor fiorul

urca-n mintea mea seaca

si-n gol ideile-mi inneaca

gol este si patul meu

si-adorm din ce in ce mai greu

goala este a mea viata

si nu vad nimic in fata

gol este al meu viitor

si sperantele ce mor

goale sunt si visele
si incet dispar si ele
alerg in orb al vietii viscol

si pasesc cu frica-n gol

ma lupt cu jind golul sa-nving

dar si eu in gol ma sting

ne stingem

transformat dintr-un erou neinfricat

intr-un om hulit si ignorat

respingand numele ce mi-a fost dat

pe piedestalul meu m-am asezat

nu sunt eu cel care s-a schimbat

ci lumea-i cea care s-a rasturnat

inchisi in ale lor sumbre palate

mai sunt si alte inimi ne-nfricate

privind din ale lor turnuri inalte

ale lumii vesnice pacate

ale oamenilor firi necugetate

cu a lor nebanuita rautate

toti sunt muritori de rand

isi petrec ziua visand

noaptea-n colt singuri plangand

irosesc timpul sperand

si ne stingem rand pe rand

in neant toti disparand

legat

martori alor mele nebunii
nu vor merge printre vii
nu voi cersi a lor mila
pentru mintea mea senila
nu voi fi incatusat
pentru visul meu ciudat
tu ma cauti peste tot
pentru noi eu fac ce pot
mai e mult de dezlegat
in timp ce eu aici ma zbat
nu am curaj sa te sarut
cat timp sunt eu cel decazut
nu am curaj sa te iubesc
cu gandul meu copilaresc
cu trupul meu neterminat
cu sufletul meu condamnat
dar te vreau in continuare
inima regret nu are
sper ca ma vei suporta
si-n final ma vei ierta
si la capatul de drum
imbracat in alb costum
eu solemn voi astepta
sperand ca ma vei mai vrea
si-acesti martori de acum
se vor transforma in scrum
iar eu nebun nu voi mai fi
stiind ca tu ma poti iubi

asteptand timpul sa treaca

innecand al meu amar
intr-un negru gol pahar
pahar murdar de ganduri moarte
si-o ceasca de singuratate
vocea mea subtire stinsa
si tigara neaprinsa
le aud doar eu plangand
comesenii alungand
te intrebi cine sunt eu
de ce sunt aici mereu
plictisind aceeasi masa
aratand ca nu imi pasa
par mereu s-astept ceva
ce nu se va arata
dar de fapt eu doar astept
timpul sa treaca incet
peste al meu trup batran
peste al meu suflet span
peste timpul care trece
visele sa imi innece
in a mea singuratate
sa ramana-n veci uitate

de ce sa ma iubesti ?

nu vreau sa fiu placut
nu am nevoie
vreau doar un cer tacut
sa zbor in voie
vreau un luminis ascuns
sa aterizez
in codrul nepatruns
sa meditez
nu vreau sa fiu iubit
e prea multa lumina
caci sunt un biet smintit
fara nici o vina
vreau singuratate
printre norii mei
nu pot sa car in spate
povara dragostei
nu vreau sa mai iubesc
alte zambete
nu vreau sa mai ranesc
alte suflete
sunt un egoist
un mincinos abil
dar raman un trist
un zambet inutil

dependenta

dematerializandu-mi gandurile
revin prea des la fapt
citindu-mi atent randurile
revad tiparul meu inapt
iubesc mai mult sa fiu iubit
dar nu-ndraznesc sa ma iubesc
ador sa fiu mereu privit
dar nu pot sa ma privesc
sunt al durerilor vampir
din care ma hranesc
dar in al victimei delir
pe mine ma ranesc
eu printre vii sunt un ciudat
dar tu nu ma ocolesti
eu doar dureri ti-am provocat
dar tu tot vrei sa ma iubesti
nu pot sa-ncep iar sa invat
ale durerilor povesti
iubirea ta e-al meu ospat
si toata mie te jertfesti
eu urlu, strig si te blestem
dependent de al tau trup
te gonesc si-apoi te chem
din iubirea ta sa rup
sub privirea ta calda exult
si devin iar nevazut
dar revin din ce in ce mai mult
dependent de-al tau sarut

nu ma strivi

singur in gradina plange
trandafirul cel crescut in sange
trandafir nascut din ura
lipsit de-a Soarelui caldura
negrele sale petale
ascund lacrimile goale
frunzele sale uscate
au ramas de timp uitate
in imensa lui gradina
ploile n-or sa mai vina
trandafirul viu dar mort
nu face nici un efort
sa traiasca sau sa moara
plange-n fiecare seara
n-are griji si nici nevoi
nu vrea Soare si nici ploi
cat vrei tu ma poti privi
dar te rog nu ma strivi
prin gradina mea cum treci
eu voi fi aici pe veci

promisiune

cade primul strop de primavara
imaginea devine tot mai clara
a mai trecut un an din viata ta amara

si te razbuni pe anii ce-au trecut
si nu-ntelegi din tine ce-ai facut
esti tot mai de nerecunoscut

acum iti pare rau de-ai tai parinti
regreti plangandu-i printre dinti
ca nu vei fi ca ei acum te minti

te lupti sa scapi de mediocritate
calcand peste orice se poate
lasand cadavrele uitate

oare stii ce spun acum copiii tai
oare speri ca nu vor fi la fel de rai
ca nu vor apuca aceleasi cai

tata, tu ce poate n-ai vrut nici un rau
dar n-ai stiut sa fii decat calau
priveste-acum in ochi copilul tau

tata, tu ce nu m-ai vrut vreodata
vei intelege a mea ura renegata
eu nu voi fi ca tine niciodata

inger nou nascut

acum o iarna tarzie
trecut-a ireversibil
anotimp teribil
ce n-are sa mai vie
dar acum, incredibil
simturile-au renascut
echilibrul instabil
in tine l-am regasit
tot ce am avut
cand m-i s-a naruit
imperiul nemuritor
acum imi revine
sunt recunoscator
sansei divine
ingerului pazitor
ce s-a nascut prin tine

am aripile scurte
iar drumul e prea lung
durerile sunt crunte
si fulgere ma frang
nu am fost facuti
pentru-aceasta lupta
dar nu ne dam batuti
caci viata ne incanta
ne incapatanam
cu ultima putere
sa ne mai amanam
ultima tacere
cu putere strangem
de tot ce e lumesc
si degeaba plangem
cand ne parasesc
iubim tot ce simtim
mereu mai mult vom cere
dar nu ne gandim
ca toate-s efemere

si ingerul meu prunc
ce astazi s-a nascut
in lupta il arunc
inspre necunoscut
aripile sale
sunt fara de pacat
ochii sai cristale
in hau intunecat
este o lumina
calauzitoare
privirea sa blajina
deloc intamplatoare
stiu ca ma priveste
al meu nepretuit
si rad copilareste
si plang nesabuit

prost est (sau protest)

iata-te in plina ta putere
falnica si neinduplecata
prostia mintilor mizere
mania mea necenzurata
va fi a prostilor durere
fara de prejudecata

defecte oricine are
slab, malefic sau anost
nu mai au nici o valoare
nu mai are nici un rost
sa ne luam dupa culoare
ci sa ne ferim de prost

se feresc de ratiune
unul nu stie ce spune
nu-nteleg nici un cuvant
prosti sunt peste tot in lume
o intreaga natiune
fara scop pe-acest pamant

povestea ta

te trezesti in acest film fara culori
nu-ti gasesti lumina dupa nori
te adancesti tot mai profund in reverie
te pedepsesti cu tot mai multa frenezie
zaresti printre idei un zambet imperfect
gasesti imperativ sa il condamni suspect
cersesti iubire printre necunoscuti
vorbesti degeaba unor surdo-muti
privesti nedumerit intr-o oglinda surda
bocesti degeaba a ta poveste cruda
povestesti oricui a ta osanda
povesti ce nu vrea nimeni sa le-auda

nedreptate

mana imi tremura
ochii se zbat
mi-e dor de caldura
de ce am visat
mana mea batrana
nu vrea sa mai scrie
epopee pagana
ce nu mai e vie
tanarul suflet
din mine nu moare
am doar un regret
ce inca ma doare
nu pot sa astept
o eternitate
nu este drept
timpul ma bate
incaruntesc
si ochii ma dor
obosesc
si-ntr-un final mor

__________________________________schita de vatamanu cristian

sah mat

pionul deschide doua patrate
ai spatiu deschis sa-mi spui ce te doare
ascult atent si te urmaresc
regina pe flancul descoperit se zbate
calul tau negru deodata dispare
acum eu vorbesc

mutarea ta este pe masura
ai dreptate si nu o contest
o falsa mutare si te-am pacalit
nebunul alearga si tura se fura
nimic nu mai conteaza in rest
sah in sfarsit

reusesti o mutare de geniu
cumva situatia se schimba
dar nu ma dau inca batut
partida se joaca de un mileniu
regina ta neagra periculos se plimba
dandu-mi un fior placut

cu pionii iar te acoperi
prin zidul meu pazit cu cai ai patruns
chiar si de regina m-ai curatat
regele meu firav il descoperi
nu mai pot ramane ascuns
si...sah mat

judecata

sa o luam de la-nceput

un suflet ce nici n-a fost vrut

un trup nevolnic nesculptat

mintea unui neadaptat

cu scepticism de toti privit

lacomul cel malnutrit

de ochii lor infometat

de rasul lor indepartat

de vise-atunci m-am agatat

si am tacut si am sperat

si v-am citit si-am inteles

ca nu am de ales

ca-n universul deraiat

sunt primul condamnat

si continui sa ma mint

suferinta sa-mi alint

stau in fata voastra drept

mintindu-va ca va accept

zambindu-va in timp ce tac

facandu-va pe plac

eu nu mai cred insa de mult

in mincinosul vostru cult

in mincinoasa voastra viata

ce lacom suflete agata

care oameni multi distruge

neauzind cum omul plange

nesimtind a sa durere

cand insasi viata piere

cand visul nevinovat

ramane dor neascultat

iar omul se inneaca-ncet

intr-un lung adanc regret

in a sa tacuta moarte

ce de vise il desparte

privesc spre voi de sus in jos

si ma consider norocos

eu dintre voi m-am inaltat

va scuip cu sange-ndurerat

v-arunc priviri nimicitoare

si ganduri acuzatoare

in era ce va va urma

va veti trezi in lumea mea

voi oameni multi si cruzi si lasi

in fata alor mei urmasi

veti ramane fara frati

fara mila judecati

va fi taramul viselor

unde oamenii nu mor

paradisul nepatat

ce odata l-am visat

dar pana atunci oftez

imi permit doar sa visez

cu ultima suflare

totala si absoluta lipsa de ceva
ma regasesc in nicaieri si undeva
ma vei gasi pe unde iti voi arata
dar nu ma vezi trecand prin fata ta

in beciul intunecat cu amintiri
cu regrete, chinuri si trairri
arunc din cand in cand cate-o privire rece
lasand in intuneric durerea sa se-nnece

ma simt pierdut in lumea ignorantei
pierzand si ultima suflare a sperantei
de ura si prostie sunt slabit
alerg de prea mult timp si-am obosit

permite-mi lacom sa ma folosesc
de dulcele tau simt trupesc
sa te visez in noptile tacute
lasa-ti spiritul sa ma sarute

patrunde in a mea singuratate
saruta-ma cu a ta dulce realitate
si iarta-ma pentru ca te-am gonit
desi tu langa tine m-ai primit

lumina astrilor de mult s-a stins
dar apogeul inca neatins
al Soarelui singur pe cer ramas
va fi al luminii ultim glas

in lumina ultimului sfant
pe ultimul atol de pe pamant
pe ultima planeta-n univers
asculta-ma sa-ti cant ultimul vers

cu ultima suflare sa-ti vorbesc
cu ultima dorinta te doresc
in al vietii noastre ultim ceas
...esti tot ce mi-a ramas

crescendo

inca un suflet prea curat

s-a prabusit nevinovat

in dizgratia murdara

din iubirea mea avara

inca un copil ciudat

in curand are sa moara

cand de placere sfasiat

durerile incep s-apara

cu ochii tai inselatori

fara de culoare

prin mintea mea inveti sa zbori

vrand si ea sa zboare

si in timp ce ma omori

cu mirosul tau de flori

desi dorinta ta ma doare

te vreau din ce in ce mai tare

vreau acum sa mai ascult

opera unui amor

ce ti-am scris-o de demult

cand mi-a fost atat de dor

n-am curaj acum sa-ti cant

versurile mele crescatoare

si ma las purtat de vant

pe ritmuri visatoare

de neoprit . . . in gol

ne-nteles si dezlegat

izolat si neiubit

de neoprit m-am avantat

si mi-am luat ce mi-am dorit

si-am fugit prea speriat

am uitat ce am vazut

n-am putut sa ma adun

sa nu spun ca sunt sfarsit

m-am oprit de tot acum

acum eu nu inteleg

nu pot misterul sa dezleg

nimic in jur nu mai accept

si toate vreau sa le indrept

cu incapatanarea mea ma cert

ma lovesc de corpul meu inert

ating ideile cu a mea vointa

dar le scald in cruda neputinta

ce curge prin intreaga mea fiinta

drumuri goale

noaptea visele placute

printre pernele tacute

aduc vedenii nevazute

partenere nestiute

singure si neiubite

visele neimplinite

gandurile negandite

ideile fara cuvinte

dispar neintrebate

se lasa asteptate

apar pe neasteptate

si iar dispar in noapte

anii trec si nu mai vin

si putin cate putin

ma umplu de-al lor venin

cautand al meu destin

cautand prin ce visam

am uitat ce cautam

printre ganduri ma pierdeam

drumul nu imi mai gaseam

prin desertul ce-am umblat

am murit si-am inviat

am gasit ce-am cautat

pe drumul ce nu mi-a fost dat

realism

ma arunc in studiu

in al plansului preludiu

in al visului abis

in izul focului meu stins

intuneric cercetez

si in gol aterizez

si lumina mea o chem

sa cada ca un blestem

peste tot ce n-am vazut

peste ce n-am cunoscut

nu stiu ce se va-ntampla

nu astept ce va urma

nu ascult de nici-un semn

nu este nici unul demn

de trecut nu ma lovesc

la viitor nu ma gandesc

in prezentul meu traiesc

rozul elefant

mii de elefanti cazuti din cer

imi sparg sperantele vreodata sa mai sper

elefantul asta roz ce m-a lovit

rupe balansoarul de granit

roz si alb si verde rosu tot

de sub el ma vait ca nu mai pot

strig si zbier si plang, caci oasele ma dor

ma vad cumva privindu-ma cum mor

tancurile vin in ajutor in ei sa traga

distrugand lumea ce-odata-mi era draga

tunurile atintite catre elefantul ce ma doare

obuzele spre el zboara, dar dispare

ma trezesc din visul deviant

vad in fata rozul elefant

rupe-mi oasele si ma termina

stiu ce esti si cine e de vina

pentru visele ce mi-ai stricat

vei sfarsi de craca urii mele agatat

puterea simplului meu gand

intorc pe fiecare parte

foaia ce ne mai desparte

ascult al nostru cantec bland

ador sa te aud cantand

ador sa te privesc dormind

nu vreau sa te mai vad plangand

prin cursele ce iti intind

tu treci in zbor razand

te vad in fiecare noapte

te-aud prin miile de soapte

te-ascult iubirea mea soptind
te vad prin mintea mea venind

te visez in lumea mea visand

iubirea ta de vidul meu izbind

te vad pe tine viata mea vanand

te vad iubirea mea gasind

in fiecare alba noapte

in fiecare vena ce se zbate

simt fiinta ta curgand

simt dorinta mea tipand

simt iubirea mea iubind

aud durerea mea urland

si simt cum trupul iti cuprind

cu puterea simplului meu gand

fara de vina

prin campul de cadavre nemuritoare
creste singura o incapatanata floare
cu ajutorul lacrimilor reci rasare
se naste intr-o lume ce astazi moare
punandu-si o eterna intrebare
de ce nu mai apare al sau Soare
si nici macar raspunsul care doare
nu poate sufletul sa ii repare

saracuta mea fara de vina
floarea mea gingasa si sublima
nu stie ce inseamna a sa crima
vrea doar un pic de pace si odihna
vrea doar un pic de Soare si lumina
micuta mea floare fara de vina

ma voi intoarce

si intr-o zi ma voi intoarce batran uzat
nimeni nu va sti ce-am suportat
nimeni nu va vrea sa ma cunoasca
crunte batalii ce am purtat
nimeni nu va vrea sa recunoasca
vor fi purtati de viata lor lumeasca

voi fi singur si abatut
nimeni nu va sti ce am putut
voi fi singurul batran pe lume
desi nimic mai mult nu am cerut
nimeni nu-si va aminti de al meu nume
nimeni nu va sti ce am a spune

am plecat tanar si stiutor
am ajuns sa am ce altii vor
si am ajuns printre cei mari ceresti
dar am plecat de-al singuratatii dor
si m-am intors batranul printre prosti
ce tu nu il mai recunosti

si intr-o zi ma voi intoarce batran victorios
pierzand in schimb o lupta cu timpul nemilos
si intr-o zi ma voi intoarce batranul neinfrant
pierzand in schimb al meu vesnic avant
si intr-o zi ma voi intoarce batranul intelept
pierzand in schimb umanitatea ce imi batea in piept

ingerul meu plange

nimeni nu ma vede cum incerc
nu stiu cum sa-ncerc sa ma intrec
vreau ca toti atenti sa ma priveasca
sper ca cineva sa recunoasca

fara trup burtos de taur
fara lantul gros de aur
ma arunc in joc si sper
sa am gloante-n revolver

bont este varful sagetii
ce taie prin razboiul vietii
razboiul ma-nconjoara ne-ncetat
cu un zambet sec si depravat

gloantele deasupra capului imi zboara
ranile abea acum incep sa doara
cadavrul de sub mine parca plange
umpland transeele de sange

comandantii sunt la adapost
doar eu platesc al vietii cost
stau drept si singur ca un prost
astept un glont fara de rost

acum e liniste si pace
razboiul s-a oprit si tace
din cer o lacrima atinge
ingerul meu pazitor ce plange

ideile se pierd printre cuvinte

ideile se zbat

in golul limitat

al capului plecat

neuroni incatusati

in uitare aruncati

umbla beti si resemnati

aceasta-mbietoare stare

este lene ce nu moare

neputinta ce nu doare

dragostea e irosita

ratiunea disparuta

viziunea-i nevazuta

vederea e incetosata

lasata pe altadata

ideea se topeste deindata

ironia cucereste

gandul ce nu mai gandeste

simtul ce nu mai sopteste

nici un simt nu mai simtim

nimic nu ne mai dorim

si in liniste murim

captivitate

captiv in corpul meu cazut
privesc prin gratiile prea dese
al meu trecut de mult trecut
visand printi si printese
crezand candva ca am avut
totul pe alese
nestiind ca a-nceput
cumva sa nu-mi mai pese

inchisoarea mea apoasa
acum se prabuseste
in crestet imi apasa
pe spate ma arunca
respiratia m-i se opreste
picioarele ma lasa
viermii ma mananca
intins pe a lor masa

acum spirit eliberat
in voia vantului purtat
privesc pamantul de departe
si sclavii sai incatusati
si sperantele desarte
ale celor nepatati
dar totul s-a terminat
am scapat si am zburat

sufletele se impusca

in luptele din cusca

pe zi, ca toti sa vada

sufletele se impusca

orgoliul si mandria

se bat pana la moarte

lungindu-si batalia

in ceasuri departate

eliberand furia

sortitului destin

plangand la comedia

erorilor ce vin

batand in gol refrenul

pacatului divin

compunand poemul

tragicului vis

sufletele slabe

danseaza in abis

deasupra celor snoabe

in plina lor cadere

spunand la revedere

pamantului ce piere

frica

pistolul ma priveste cu liniste ce fierbe
se arata cu suple linii de tinere superbe
imi arata ascunzisul secretelor ce dor
imi arata cum s-apas tragaciul si sa mor
sangele in vene incet ingheata
cu moartea stau de vorba fata-n fata
privirea plina de suspine imi incearca
atata frica-n mine, apoi pleaca
ma tintuieste de podeaua timpului grabit
ce cade-n gol cu mine impietrit
apare si dispare fara sa se-arate
ma cheama inspre ea cu gesturi disperate
imi mangaie durerea cu recile ei soapte
si ma adoarme in dulcea calda noapte

astept

nu stiu ce vreau dar vreau
nu vreau sa stau dar stau
nu stiu ce-mi dai dar iau

nu stiu ce vreau sa stiu
prin sufletul pustiu
esti unicul gand viu

prin moartea mea te zbati
citesti peretii mei picati
de copiii mei uitati

unul plange-n colt de frica
altul sie-si cantece dedica
altul peste altul se ridica

ingroapa-i in tacere daca poti
arunca-i in abis pe toti
omoara-i daca poti pe morti

scapa-ma de a mea soarta
asculta ruga mea desarta
fiinta mea de mult timp prea moarta

stau ascuns tacut in beci
zilnic tu pe langa mine treci
ma vezi, ma simti, dar mereu pleci

nu intelegi ce pot sa fiu
nu intelegi din ce iti scriu
ca eu de mult nu mai sunt viu

acum un secol am murit
de-atunci de viata m-am ferit
singuratatea am iubit

al vietii sens nu mai gasesc
ma-nvart prin algoritm lumesc
si numar ce urasc si ce iubesc

si vreau cumva sa va arat
ca nu dau indarat
ca merg pana la capat

si intr-o departata zi
motiv sper ca imi voi gasi
sa ma intorc printre cei vii

toti in viata suntem vinovati
in timp ce mantuirea asteptati
tot mai mult de ea va departati

ne pierdem in multele regrete
ne asteptam sa ne astepte
uitarea tuturor nedrepte

dar se vede intr-un asteptat final
sfarsitul nostru cel banal
intr-un vid universal

foc si fulgere eterne
peste noi se vor asterne
peste suflete nedemne

cei ce vor a mai trai
primii sunt ce vor muri
facandu-i loc uitarii

gandurile-n urma am lasat
de viata vie am uitat
si vietii m-am predat

astept acum finalul meu
refuz ambrozia vreunui zeu
nu cred ca voi fi aici mereu

si nici nu vreau

ignoranta

nenorociti si limitati sunt ochii ce-i purtam
limitate sunt cuvintele cu unii altora furam
orizontul plange a sa nemarginita rana
ce-o provocam cu negandita noastra goana

negandite sunt propriile noastre fiinte
ne aruncam legati la ochi dupa dorinte
ne injuram si-n intuneric ne-ngropam
dar nu stim de fapt de ce luptam

ne imbatam cu sete din neputinta
ne aruncam umili in suferinta
degeaba, spovedind multe pacate ne caim
caci tot printre pacate suferim

doua mii de tunuri mirosind a moarte
ne-mpart in mii de natii dezbinate
ascultam de vocea stramoseasca moarta
moarte-n care toti avem aceeasi soarta

mult de mers

prin intregul univers
mult mai am de mers
multe sensuri de gasit
multe mai am de patit
multe cuvinte de retras
multe ganduri fara glas
multi prieteni de-njurat
mult mai multi de speriat
mai am multe de uitat
multe alte de-nvatat
multe amintiri de sters
multe alte puse-n vers
mai am lacrimi de varsat
mai am punti de traversat
multe fete de iubit
nopti de dor nestavilit
nopti de-aprinsa pasiune
nopti de ascultat ce spune
multa dragoste nebuna
multe drumuri prin furtuna
mai sunt multi de amagit
ce inca nu m-au mintit
multe voci de ignorat
multe reguli de-ncalcat
multe crime de vazut
nedormite nopti, tacut
multe boli de suferit
doar o data de murit
si pe drumul infinit
mult de mers si de patit

cine sunt ?

iar incep sa ma ascult
ma uit in mine mult prea mult
el iar neobosit incepe
linistea zbierand sa imi intepe
cu ascutite sunete de plans
as vrea sa fiu prea mort sa mai aud
timbrul jalnicului glas restrans
la decaderea plansului meu surd

ideile zac lenese pe masa
grijile sa dorm nu ma mai lasa
strang in mine esecul meu tacut
pentru ca nu vreau sa fiu vazut
ma uit acum in oglinda
vad un obosit batran carunt
prin mintea-mi intrebarile perinda
batranul ma intreaba cine sunt

nu stiu si niciodata n-am stiut
raman in fata mea incremenit si mut
ma-ntreb cum as putea sa imi raspund
vorbesc privindu-ma pe mine ascultand
ascund nesiguranta mea de mine
si fug cat mai departe sa ajung
alerg cat trupul ma mai tine
dar stiu ca tot de mine fug

nu sunt din plastic,, nici din fier
nu am invins, dar tot mai sper
nu sunt sfarsit, nici realizat
nu am primit cate am dat
mi-e frica de ceea ce-am vazut
mi-e frica de destinul crunt
sa nu obtin nimic din ce am vrut
sa nu stiu niciodata cine sunt

cine esti ?

strang din dinti
tin un secret
imi ies din minti
mereu regret
tu ma alinti
si ma intrebi
de grija fierbi
de grija mea
eu nu raspund
mai rau m-afund
si tu deasupra
ma privesti
cu ganduri dulci
cu lacrimi arse
tu vorbe-ntoarse
imi arunci
nu reusesti
sa ma seduci
dar in ganduri
ma incurci
iti plang in randuri
ce iti scriu
cu pixul viu
al mintii mele
razi de ele
ma provoci
cuvinte rele
imi intorci
esti curioasa
nu iti spun
esti manioasa
plangi acum
ma pacalesti
cu ochii tristi
mandria risti
te spovedesti
m-ai pacalit
mereu ma frigi
mereu castigi
iar m-ai citit
m-ai speriat
dar m-ai chemat
eu te-am urmat
sunt curios
ce ai de dat
o fata trista
chip frumos
dar esti artista
stii sa razi
stii sa te scuzi
si stii sa fii
fetita pura
ce ochii fura
dar mai si stii
sa fii altfel
femeie blanda
spirit rebel
dorinta-arzanda
o intrebare
te feresti
cine oare...
cine esti ?

tot ce e sub Soare

ieri am spart doua pahare
unul mic si unul mare
si tot ce e sub Soare
astazi caut un indemn
cel mai mic si tainic semn
in tot ce e sub Soare
maine e o intrebare
ce se va-ntampla oare
cu tot ce e sub Soare
pe deasupra noi zburam
fara mila judecam
tot ce e sub Soare
raul e de neoprit
toti avem de suferit
si tot ce e sub Soare
iubirea e de negasit
in abisul infinit
si-n tot ce e sub Soare
ne uram fara sa vrem
etern in ura noastra ardem
arde tot ce e sub Soare
priveste daca poti
frumosi suntem noi toti
si tot ce e sub Soare
dar noi nu stim sa privim
cu ura-n ochi ne naruim
si tot ce e sub Soare
in speranta noastra fada
asteptam din cer sa cada
tot ce e sub Soare
fara minte ne dorim
fara merit sa primim
tot ce e sub Soare
refuzam sa ne iubim
nu mai stim sa pretuim
tot ce e sub Soare
drept rasplata intr-o zi
toate-n jur ne vor muri
si tot ce e sub Soare
desi plini de-ntrebari
in locul propriei schimbari
schimbam tot ce e sub Soare
toata ziua suferim
in ura noastra ne topim
cu tot ce e sub Soare
in betia viselor
toate-s rele, toate dor
si tot ce e sub Soare, doare
visul nu-i ceea ce pare
toate sunt minciuni amare
tot ce e sub Soare
lucid, astept, ascult atent
sa se iveasca lent
tot ce e sub Soare
acum nu vrea sa va admit
ca stiu c-am fost mintit
de tot ce e sub Soare
am realizat intr-un sfarsit
voi fi mereu dezamagit
de tot ce e sub Soare
in fata mea toate sunt clare
adevarul imi apare
in tot ce e sub Soare
nu mai caut suferinta
imi continui existenta
ca tot ce e sub Soare
de credinta nu m-agat
totul din durere-nvat
din tot ce e sub Soare
limitele-au disparut
acum ca totul am pierdut
tot ce e sub Soare
nu mai are ce sa doara
mai privesc ultima oara
tot ce e sub Soare
ma innec si mor si dorm
ma ridic si ma transform
in tot ce e sub Soare
nu se mai pronunta voi
toti si toate suntem noi
in tot ce e sub Soare
in toti si toate-acum gasesc
un pic din ceea ce iubesc
din tot ce e sub Soare
ochii rad cand ma trezesc
acum plang si iar iubesc
tot ce e sub Soare