imprimand mereu cate-o arsura
fiecare rana ideile imi fura
corpul imi e invaluit de ura
simtirile si simturile imi dispar
paralizat de un raget amar
nu ma pot misca si n-am habar
de ce se-ntampla toate astea iar
mi-am ridicat un turn mult prea inalt
fara sa stiu de ce il mai gandesc
fara de ganduri ultimul meu salt
inspre irationalul nelumesc
mi-am incropit din multe ganduri
un castel cu varfu-n nori infipt
incerc acum ca-n multe alte randuri
sa ridic tot ce s-a prabusit
intr-un delir acum prea rational
ma-nvart ca un nebun printre supusi
traind pe ultimul lor val
lumina astrilor apusi
mi-am sapat adanca cicatrice
in carnea mintii de-altadata
acum nu poate sa ridice
aceasta gaura intunecata
vorbe n-are rost sa mai arunci
ce-a fost scris ramane spus
caci cu primul gand de-atunci
mi-am scris propriul apus
