fara de vina

prin campul de cadavre nemuritoare
creste singura o incapatanata floare
cu ajutorul lacrimilor reci rasare
se naste intr-o lume ce astazi moare
punandu-si o eterna intrebare
de ce nu mai apare al sau Soare
si nici macar raspunsul care doare
nu poate sufletul sa ii repare

saracuta mea fara de vina
floarea mea gingasa si sublima
nu stie ce inseamna a sa crima
vrea doar un pic de pace si odihna
vrea doar un pic de Soare si lumina
micuta mea floare fara de vina

ma voi intoarce

si intr-o zi ma voi intoarce batran uzat
nimeni nu va sti ce-am suportat
nimeni nu va vrea sa ma cunoasca
crunte batalii ce am purtat
nimeni nu va vrea sa recunoasca
vor fi purtati de viata lor lumeasca

voi fi singur si abatut
nimeni nu va sti ce am putut
voi fi singurul batran pe lume
desi nimic mai mult nu am cerut
nimeni nu-si va aminti de al meu nume
nimeni nu va sti ce am a spune

am plecat tanar si stiutor
am ajuns sa am ce altii vor
si am ajuns printre cei mari ceresti
dar am plecat de-al singuratatii dor
si m-am intors batranul printre prosti
ce tu nu il mai recunosti

si intr-o zi ma voi intoarce batran victorios
pierzand in schimb o lupta cu timpul nemilos
si intr-o zi ma voi intoarce batranul neinfrant
pierzand in schimb al meu vesnic avant
si intr-o zi ma voi intoarce batranul intelept
pierzand in schimb umanitatea ce imi batea in piept

ingerul meu plange

nimeni nu ma vede cum incerc
nu stiu cum sa-ncerc sa ma intrec
vreau ca toti atenti sa ma priveasca
sper ca cineva sa recunoasca

fara trup burtos de taur
fara lantul gros de aur
ma arunc in joc si sper
sa am gloante-n revolver

bont este varful sagetii
ce taie prin razboiul vietii
razboiul ma-nconjoara ne-ncetat
cu un zambet sec si depravat

gloantele deasupra capului imi zboara
ranile abea acum incep sa doara
cadavrul de sub mine parca plange
umpland transeele de sange

comandantii sunt la adapost
doar eu platesc al vietii cost
stau drept si singur ca un prost
astept un glont fara de rost

acum e liniste si pace
razboiul s-a oprit si tace
din cer o lacrima atinge
ingerul meu pazitor ce plange

ideile se pierd printre cuvinte

ideile se zbat

in golul limitat

al capului plecat

neuroni incatusati

in uitare aruncati

umbla beti si resemnati

aceasta-mbietoare stare

este lene ce nu moare

neputinta ce nu doare

dragostea e irosita

ratiunea disparuta

viziunea-i nevazuta

vederea e incetosata

lasata pe altadata

ideea se topeste deindata

ironia cucereste

gandul ce nu mai gandeste

simtul ce nu mai sopteste

nici un simt nu mai simtim

nimic nu ne mai dorim

si in liniste murim

captivitate

captiv in corpul meu cazut
privesc prin gratiile prea dese
al meu trecut de mult trecut
visand printi si printese
crezand candva ca am avut
totul pe alese
nestiind ca a-nceput
cumva sa nu-mi mai pese

inchisoarea mea apoasa
acum se prabuseste
in crestet imi apasa
pe spate ma arunca
respiratia m-i se opreste
picioarele ma lasa
viermii ma mananca
intins pe a lor masa

acum spirit eliberat
in voia vantului purtat
privesc pamantul de departe
si sclavii sai incatusati
si sperantele desarte
ale celor nepatati
dar totul s-a terminat
am scapat si am zburat

sufletele se impusca

in luptele din cusca

pe zi, ca toti sa vada

sufletele se impusca

orgoliul si mandria

se bat pana la moarte

lungindu-si batalia

in ceasuri departate

eliberand furia

sortitului destin

plangand la comedia

erorilor ce vin

batand in gol refrenul

pacatului divin

compunand poemul

tragicului vis

sufletele slabe

danseaza in abis

deasupra celor snoabe

in plina lor cadere

spunand la revedere

pamantului ce piere

frica

pistolul ma priveste cu liniste ce fierbe
se arata cu suple linii de tinere superbe
imi arata ascunzisul secretelor ce dor
imi arata cum s-apas tragaciul si sa mor
sangele in vene incet ingheata
cu moartea stau de vorba fata-n fata
privirea plina de suspine imi incearca
atata frica-n mine, apoi pleaca
ma tintuieste de podeaua timpului grabit
ce cade-n gol cu mine impietrit
apare si dispare fara sa se-arate
ma cheama inspre ea cu gesturi disperate
imi mangaie durerea cu recile ei soapte
si ma adoarme in dulcea calda noapte

astept

nu stiu ce vreau dar vreau
nu vreau sa stau dar stau
nu stiu ce-mi dai dar iau

nu stiu ce vreau sa stiu
prin sufletul pustiu
esti unicul gand viu

prin moartea mea te zbati
citesti peretii mei picati
de copiii mei uitati

unul plange-n colt de frica
altul sie-si cantece dedica
altul peste altul se ridica

ingroapa-i in tacere daca poti
arunca-i in abis pe toti
omoara-i daca poti pe morti

scapa-ma de a mea soarta
asculta ruga mea desarta
fiinta mea de mult timp prea moarta

stau ascuns tacut in beci
zilnic tu pe langa mine treci
ma vezi, ma simti, dar mereu pleci

nu intelegi ce pot sa fiu
nu intelegi din ce iti scriu
ca eu de mult nu mai sunt viu

acum un secol am murit
de-atunci de viata m-am ferit
singuratatea am iubit

al vietii sens nu mai gasesc
ma-nvart prin algoritm lumesc
si numar ce urasc si ce iubesc

si vreau cumva sa va arat
ca nu dau indarat
ca merg pana la capat

si intr-o departata zi
motiv sper ca imi voi gasi
sa ma intorc printre cei vii

toti in viata suntem vinovati
in timp ce mantuirea asteptati
tot mai mult de ea va departati

ne pierdem in multele regrete
ne asteptam sa ne astepte
uitarea tuturor nedrepte

dar se vede intr-un asteptat final
sfarsitul nostru cel banal
intr-un vid universal

foc si fulgere eterne
peste noi se vor asterne
peste suflete nedemne

cei ce vor a mai trai
primii sunt ce vor muri
facandu-i loc uitarii

gandurile-n urma am lasat
de viata vie am uitat
si vietii m-am predat

astept acum finalul meu
refuz ambrozia vreunui zeu
nu cred ca voi fi aici mereu

si nici nu vreau