wanna make the same mistake ?

aveai dreptate, e mai usor sa iti spun in scris, sa ma exprim, sa ma deschid [daca nu am fost destul de deschis pana acum - eu (in narcisismul si grandomania mea) consider ca nu am mintit, nu am ranit, nu am fost "inadecvat" sau nelalocul meu, consider ca am lasat firul vietii nealterat prin actiunile mele, chair l-am prezis intr-o seara cand eram baut, seara despre care poate acum nu-ti mai amintesti desi eu imi amintesc (cu toate ca eram baut)dar hai sa pastrez firul discutiei in directia in care o pornisem...], am fost foarte ciudat in ultimele zile, desigur, recunosc, stiu chiar si motivul desi nu vroiam sa ti-l dezvalui, acela esti tu, persoana ta, prezenta ta in mintea mea, mirosul tau pe pielea mea spalata recent, imaginea ta imprimata permanent pe retina ochilor mei, vocea ta pe care o ascult la casti in fiecare zi (fie ca e un artist sau altul, tot ce spune iese din gura ta), desigur ca nu am aruncat la gunoi ideea de noi nici macar o nanosecunda, nici macar in somn, recentele evenimente fiind ca un ciocan ce, desi sparge acel teoretic zid ce statea intre noi, ma tintuieste si pe mine de podea, imi distruge orice idee pe care as fi avut-o in legatura cu noi, ma face sa cred ca nu vom mai exista niciodata, noi,(daca am existat cu adevarat), ca de fapt am facut-o din nou, m-am avantat, m-am indragostit, ca de obicei...am suferit...am scris...am rabdat...eternul blablabla si etc cu care sunt mai mult decat obisnuit dar care ma doare mai tare de fiecare data.
nu vreau sa cred ca se va intampla, ca te voi uita , de fapt stiu ca nu se va intampla, nu voi putea, vei exista in continuare acolo, in adancimile constiintei mele, pe langa multe alte suflete pierdute de al caror nume am uitat de mult...dar oare numele tau il voi uita ? oare voi mai stii sa te chem, sa te sun, sa te vizitez ? oare voi gasi drumul catre amintirea ta doar prin vederea instrumentului ce zace neajutorat sprijinit de peretele camerei mele, amintindu-mi cartile ale caror actiune nu o voi mai stii, oare te voi simti mangaindu-mi cercelul, oare iti voi simti pielea ce ma cheama, calda, lipicioasa, lipindu-ma de ea, si nu rece si indiferenta ca metalul din care e facut cercelul...oare...vom exista, noi ?
ai explodat in mine provocand cataclisme de nedescris, te-ai prins intr-un joc dual din care nu mai stii sa iesi, indecizia ce urla in tine...oare e timpul sa fugi ? DA, dar in ce directie ? spre pasiune ? spre lumina ? stiu ca iti place aventura si sa traiesti intens, ca iti place sa te lupti cu tine insuti, te cunosc intr-atat de mult, si totusi nu te inteleg, nu stiu in ce directie vei fugi ca sa ma arunc cu o ultima sfortare in calea ta.
nu vreau sa te uit, oare tu vrei sa ma uiti ?