dimineata

rapus inca o data
creanga putrezita
soarta nenorocita
barda mult prea lata
frunza jos cazuta
gri negru-nfumurat
culoare vestejita
a copacului uitat
polara noapte
rece si neagra
in care toate
pe sine se neaga
stele mai tresara
trecand intr-o doara
murind pe-al lor drum
facandu-se scrum
lasand rand pe rand
in sufletul plapand
speranta luminoasa
din Soare scoasa raza
dimineata ce va sa vina
cu frageda lumina
cu vie vruta viata
cu strop de roua pe fata
cu frunza ce-o sa creasca
fruct ce-o sa nutreasca
si-o vrabie timida
incet pe creanga sa
rupta, gri, frigida,
sfios...
se va aseza