sper sa vina primavara

inceput
atent, timid, tacut
fricos
prin gesturi fara de folos
un Soare
dupa lung apus, timid apare
caldura
dupa rece, lunga, crunta ura
indraznesc
cerul, acum limpede, sa il privesc
ma topesc
in placerea caldurii ce-o primesc
cresc
si eu cu cele ce-nfloresc
adorm
in noul meu taram diform
si plang
vazand cum turturii se frang
sunt fericit
in miezul primaverii ce-a venit

incredere sa nu mai ai in Soare
caci el e cel ce vrea sa te doboare
caci el arunca-n noi priviri nimicitoare
caci el e singurul ce-n veci nu moare
nici in innoptata departare
caci pentru prea scurt apus dispare
si intr-un moment ce vesnic doare
cum roua se topeste, el apare
sa nu-l privesti in ochi vreodata
sa nu te-ncumeti niciodata
sa nu incerci sa il sfidezi
sa nu-ndraznesti sa il subestimezi
pe loc el te va topi
sufletu-ti va innegri
pielea iti va vesteji
in cald ocean de lacrimi vei muri

si tot vom supravietui
cruntului calvar al verii
dar inundatia ce vine
dezamageste pe oricine
dupa lunga zi torida
obosit dupa corida
Soarele se lasa pagubas
ivindu-se al sau chip las
in loc de-al razelor venin
ploi torentiale vin
tot ce in vara n-a murit
curata potopul ce-a venit
ud, intunecat si rece
potop ce nu mai vrea sa plece
molima a cerului cazuta
peste sufletele obosite-n lupta
lupta decazuta-n vicii
in ale timpului capricii

brusc, ploaia in cer ingheata
aruncandu-mi stropi cristalizati in fata
lovind obrazul meu adanc brazdat
de cutitele naturii insemnat
furtuna de nisip din alba piatra
caini inmarmuriti ce nu mai latra
pasari obosite nu mai zboara
iarna le-a-nghetat pe toate iara
privind macelul pur pe geam, cu frica
astept, ma tem ca nu se mai ridica
nici Soarele si nici albul covor
nici ochii mei privind in gol cum toate mor
sunt trist si nu mai am la ce sa sper
cand tot ce am avut e efemer
dar stiu ca tot ce-n iarna va muri
la loc, in primavara, va-nflori