cu mintea-mi tanara necoapta
ce zi de zi descopar
urcand treapta cu treapta
nu reusesc sa mai zambesc
cu fata-mi prea batrana
ce nu mai pot sa o privesc
coborandu-mi ochii in tarana
revisand cosmarul meu prea viu
ma regasesc singur si parasit
negasind niciunde sa mai fiu
sclavul meu naiv neprihanit
un punct in al meu tablou pictat
licareste fara de stapan
speranta unui suflet torturat
ce moare singur si nebun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu