lupte

s-a facut iarasi lumina
raza de caldura plina
lacrima a unui Soare
a carei lunga lipsa doare

plansetul acum ingheata
intunericul se-arata
isi arata a sa fata
sfidator inca o data

dadator de seve dulci
primitor de aprigi rugi
prea inalt stapan al vietii
izgoneste glasul noptii

razator in fata mortii
nemilos stapan al noptii
criminal al fricii lor
prieten al celor ce mor

victime neprihanite
ale luptei nesfarsite
primim fara de vina
intuneric si lumina

singur

amnezie ce poarta numele uitarii
nu confera dulcele iertarii
nu sterge pasii grei de ura
ce-au schilodit sarmana faptura

zambetul pervers ii aminteste
ca nimic pe lume nu se uita
ca durerea ce inca mai creste
sunt amintirile ce inca lupta

nu pot purta de unul singur
povara celor ce inca ma dor
samanta amintirilor
din indestructibil negru pur

poti sa plangi, sa fugi, sa speri
poti sa lovesti cu sete-n ele
poti lor sa te oferi
nimic nu poate sa le spele

nu esti niciodata singur pe lume
nimeni nu te va uita
in ale oceanelor spume
multi te vor ajuta

in sangeroasele razboaie
ai tai vor fi la stanga si la dreapta
dar in a regretelor odaie
singur le vei infrunta

asa cum esti

sub privirea mea tacuta tremurand
simti ghearele mintii in pielea-ti patrunzand
intrebari nemaiauzite inevitabil intreband
si tremuri sub privirea mea, plangand

eu sunt cel ce ma privesc
eu sunt tot ce e lumesc
in oglinda, chipu-mi nefiresc
de om, dar totusi diavolesc

visele in mine parca zboara
de parca as visa intaia oara
si totusi, tot nu simt ca m-am trezit
nu m-am nascut, nu am murit, nu am trait

in viata-mi nedorita prizonier
in existenta ce eu imi ofer
ceva in mine tot mai spera
intr-o existenta cat mai efemera

nu gasesc vreun rost cuvintelor
pe foaie degetele simt ca zboara
de amintiri placute imi e dor
mi-e dor si a-nceput sa doara

stand in fata mea intr-o oglinda
imi las privirea sa ma cuprinda
ma las cuprins de ale mele intrebari
intrebari fara raspuns si remuscari

cand lumea iti e frica sa infrunti
ce greu e sa te linistesti
cat de greu iti e sa fi tu insuti
cand nimeni nu te vrea asa cum esti

Soare sfarsit

lumina nu mai e lumina
tipatu-i adoarme in surdina
Soarele in flacari a murit
Soarele, eternul, s-a sfarsit

in intuneric plansetul dispare
in bezna noptii orice sunet doare
in fuga ne-ndreptam spre nicaieri
de frica sa nu ne ajunga ieri

dar frica zilei ce se va ivi
frica celor ce nu le vom sti
ne tine-n lumea celor vii
ne spune doar ce azi vom suferi

ieri am fost prin cimitire
azi mai plangem inca nou-nascuti
maine voi ramane amintire
eu am fost aici, printre cei multi
candva vom rade in nestire
cand ingerii durerii raman muti

sper sa vina primavara

inceput
atent, timid, tacut
fricos
prin gesturi fara de folos
un Soare
dupa lung apus, timid apare
caldura
dupa rece, lunga, crunta ura
indraznesc
cerul, acum limpede, sa il privesc
ma topesc
in placerea caldurii ce-o primesc
cresc
si eu cu cele ce-nfloresc
adorm
in noul meu taram diform
si plang
vazand cum turturii se frang
sunt fericit
in miezul primaverii ce-a venit

incredere sa nu mai ai in Soare
caci el e cel ce vrea sa te doboare
caci el arunca-n noi priviri nimicitoare
caci el e singurul ce-n veci nu moare
nici in innoptata departare
caci pentru prea scurt apus dispare
si intr-un moment ce vesnic doare
cum roua se topeste, el apare
sa nu-l privesti in ochi vreodata
sa nu te-ncumeti niciodata
sa nu incerci sa il sfidezi
sa nu-ndraznesti sa il subestimezi
pe loc el te va topi
sufletu-ti va innegri
pielea iti va vesteji
in cald ocean de lacrimi vei muri

si tot vom supravietui
cruntului calvar al verii
dar inundatia ce vine
dezamageste pe oricine
dupa lunga zi torida
obosit dupa corida
Soarele se lasa pagubas
ivindu-se al sau chip las
in loc de-al razelor venin
ploi torentiale vin
tot ce in vara n-a murit
curata potopul ce-a venit
ud, intunecat si rece
potop ce nu mai vrea sa plece
molima a cerului cazuta
peste sufletele obosite-n lupta
lupta decazuta-n vicii
in ale timpului capricii

brusc, ploaia in cer ingheata
aruncandu-mi stropi cristalizati in fata
lovind obrazul meu adanc brazdat
de cutitele naturii insemnat
furtuna de nisip din alba piatra
caini inmarmuriti ce nu mai latra
pasari obosite nu mai zboara
iarna le-a-nghetat pe toate iara
privind macelul pur pe geam, cu frica
astept, ma tem ca nu se mai ridica
nici Soarele si nici albul covor
nici ochii mei privind in gol cum toate mor
sunt trist si nu mai am la ce sa sper
cand tot ce am avut e efemer
dar stiu ca tot ce-n iarna va muri
la loc, in primavara, va-nflori

acceptare

simt atat de multa nepasare
in cuvantul tau ce vesnic doare
aud razboiul ce-l anunta miseleste
privirea ta ce rece ma loveste

o suta unu ani insangerati
vin spre capataiul ce il bati
o suta una lovituri prea grele
vin sa ma loveasca-n plin si ele

nu trebuia sa se intample asta
nu am putut sa vad venind napasta
cu ochii imbibati de bunatate
nu vezi ura ce vine de departe

a venit acum sa-nlocuiasca
durerea veche ce-a inceput sa vestejeasca
proaspata si crunta lovitura
in lumea ce iubeste doar prin ura

nu mai este loc pentru cuvant
totul se transforma-n vorbe-n vant
nu mai am putere sa ascult
cuvintele ce asteptau de mult

nu mai am putere sa privesc
in jocul tau, acum copilaresc
in ochii tai ce ma privesc acum
judecand, neascultand ce spun

nu mai am putere nici sa simt
fiorul cald adus de un alint
tot ce-a fost candva acum se stinge
cand tot ce-a fost nespus acum invinge

invins, acum capul plecat
de ura sabiei cazand taiat
cazand in gol rece si resemnat
accept destinul crunt ce mi-a fost dat

accept sa fiu lovit, sa fiu furat
accept sa fiu urat, sa fiu scuipat
accept sa fiu barfit si injurat
accept destinul crunt ce mi-a fost dat

accept sa nu fiu vreodata inteles
accept sa nu am niciodata de ales
accept sa nu mai fiu vreodata acceptat
dar stai, m-am razgandit
si inca n-am semnat
caci nu am acceptat
sa nu mai fiu de cineva iubit

o secunda

visul vietii-ntr-o secunda
intr-o clipa cand inunda
intr-o seara-n plina vara
visul izbucneste iara

noaptea calda infloreste
focul imi innabuseste
amorteste-n mine gandul
taindu-mi brusc avantul

descatusat de inhibitii
neinhibat de superstitii
totul vine natural
acum plutesc prin vis banal

si plutind eu in deriva
intr-o clipa impulsiva
ma zaresc intr-o oglinda
visul fuge-ntr-o secunda

cand ne gasim

decat sa ne uram
si intr-o buna zi
sa ne omoram
mai bine sa nu stii

sa nu stii ca exist
ca noi doi existam
si destinul trist
sa nu il cautam

iubirea este pura
e al nostru destin
dar se transforma-n ura
atunci cand ne gasim