pe drum

in drum spre gaura de seara
ma bate-n umeri un soptit
ma mangaie o picatura
incet o ploaie a pornit

pe drum spre liniste si vis
am vorbit soptit cu luna
pana sa vina furtuna
somn usor ea mi-a promis

in drum spre visele promise
am oprit sa iau tigari
si-am incurcat doua carari
si n-am mai dat de vise

pe drum spre rasarit
m-am perindat un vis prea lung
si cand la tine sa ajung
m-am trezit

cine esti II

explodezi. subiectul in mana ta devine praf de pusca zburand in aer, transcendand orice forma si esenta, devenind unealta de exteriorizare pentru exploziile tale. te exprimi exoterm pana la ardere, dupa care aluneci intr-o stare inca nepatrunsa de intelegerea mea, insa despre care pot doar presupune ca este doar o regenerare a energiei tale nu atat distructive cat, precum spuneam, explozive.

scrie-mi o poveste de durere
scrie-mi ca sa inteleg ce simti
arunca-mi cuvinte efemere
spune-mi ce gandesti
spune-mi fara sa ma minti
arata-mi autodistrugere
arata-mi cine esti

eroismul si erotismul

revenind la vechile obiceiuri candva lepadate
am redevenit eroul imaginatiei mele desarte
am rezistat cat am putut tentatiei de a simti
am inceput din nou simtirea a-mi minti

cazut intr-un dans al mintii murdare de ganduri
schitand un dans erotic scris printre randuri
un dans lasciv ce altadata imi curgea in vene
acum insa mai curge doar frica si lene

au trecut idei pe care nu le-am zis
mi-am spus cuvinte pe care nu le-am scris
s-au scurs toate ca niste picaturi de sange
dintr-o eterna rana ce-nspre uitare curge

privindu-mi rana proaspata mi-am amintit
insa insangerate degetele mi-au amortit
acum am inteles, insa e prea tarziu
acum am iar cuvinte, dar nu mai pot sa scriu

sarmalele reci, telefonul nu mai suna

telefonul nu mai suna. de mult nu m-a mai cautat. de mult n-a mai scos o vorba. m-a uitat intr-un abis tacut, fara de tipete sau dezmierdari, fara de muzica sau chiar tacerea implicita ce o intelegeam mai bine ca o mie de cuvinte.
il auzi ori ti se pare, insa nu mai e acelasi ca inainte. desi el suna necontenit, nu mai intinzi mana inspre el cu aceeasi ardoare ce te facea sa tresari la primul sunet.
nu te vezi cu ea de-o luna, doar in vis mereu ti-apare. ai uitat cum arata desi o visezi in fiecare seara, desi nu mai dormi de atunci.
ti-amintesti cand urci pe trepte cum urcai si-n alta seara si te-astepti sa te astepte dincolo de prag. si astepti. cel ce rabda, de-acum incolo, niciodata nu va mai primi, niciodata nu va mai gasi, niciodata nu va mai simti.
telefonul nu mai suna, dar iti suna-n amintire. amintirile, singurul tau viciu ce te mai tine in viata. singur mentii in viata tocmai ceea ce te omoara, incet, fara de dureri, insa fara de simtiri.
vocea ei din vremea buna, vocea ei la despartire, vocea ei ce n-ai mai recunoaste-o. vocea ei a devenit de mult un mit. deja vocea ei a devenit un sunet de fundal, ce te urmareste pretutindeni, insa nu il mai auzi.
ti-amintesti de ea pe strada. orice silueta este identica ei, insa niciuna. parca-ti nimereste-n cale de fiecare data cand iesi pe usa. dintr-o data alta fata seamana cu ea, amintind de ea.
ti-amintesti de vremea-n care erai doar tu si ea. nici c-ar mai fi putut exista altceva in afara voastra. ti-amintesti cand ea era iubita ta. ti-amintesti desi ai vrea sa uiti.
ti-amintesti cand era Soare, pentru voi stralucea in fiecare zi, fie ca erati unul langa altul sau nu.
ti-amintesti cand v-ati jurat ca voi nu va veti desparti vreodata. niciunul nu avea sa mai creada vreodata in ceva cu atat de multa convingere. niciunul nu avea sa mai creada vreodata.
dar acum cand va desparte o absurditate ce nu o credeati posibila, tot ce va unea odata pare cu atat mai puternic insa cu atat mai intangibil.
juramintele-s departe si la fel si atingerea, la fel de departe chiar si gandul unul catre altul. imposibile sunt toate caile si la fel si ea.
casa nu mai are viata. a devenit un mormant al sentimentelor. de fiecare data cand pleci le ascunzi sub pat. de fiecare data cand te intorci le cauti altundeva, incercand parca sa uiti unde le-ai ascuns, insa le gasesti iar si iar.
fara ea nu mai e vara. e innorat si frig si ceata. si inauntru si afara. te-ntrebi daca ea mai simte frigul.
ti-amintesti imbratisarea. glasul gustul si parfumul. inchizi ochii si-ti apara ea. te-ntrebi daca n-ar fi mai bine sa nu-i mai inchizi vreodata, sau poate sa nu-i mai deschizi.

inca te caut

inca te caut printre lumi straine
te caut cat mai departe de mine
nu te regasesc, desi te-am cautat
continuu printre ceturi te-am vanat
fata morgana a viselor incetosate
speranta a indraznirilor mele spulberate
inca te caut, desi nu te-am gasit
ai trecut prin visul meu ce-a fost odata
ai innegrit orice-as fi indraznit
as fi crezut dac-ai fi incercat
as fi crezut, iubire nesperata
as fi vrut, te-as fi iubit

lacrimi imaginare

vreau sa plang
lacrimi reci sa nu mai strang
vreau lacrimi sa curga
la picioare sa se scurga
amintiri uitate sa ajunga
vreau sa curga lacrimi insangerate
sa acopere orice pacate
sa curga lacrimi de iubire si de dor
sa curga lacrimi colorate pe covor
lacrimi secatuitului izvor
fiecare lacrima sa fie o-mpacare
fiecare picatura ce dispare
spargandu-se-n pamantul tare
pamantului sa-i fie alinare
sa aline setea de iertare
dar cum sa planga lacrimi de uitare
raman doar picaturi imaginare
pentru cel ce lacrimi nu mai are

singurul meu adevar

tragand infuzie de inspiratie rapida
ca animalul ce se zbate in corida
nestiind ce soarta voi gasi
traiesc tot ce inseamna a trai
desi licoarea 'ceasta insipida
are tendinta de-a ma amagi

chiar si acum trupul imi irosesc
crezand ca sunt in standardul lumesc
cu un picior in pragul tuturor
respirand mireasma lumilor
crezand ca asta-nseamna sa traiesc
crezand ca devin nemuritor

la orice ratiune am renuntat
orice gand mi-am imaginat
cu gandul ani departe am calatorit
tot ce am vrut singur mi-am oferit
am iubit si am indepartat
dar in final tot singur m-am gasit

sunt un fumator betiv de neintors
sunt un nimeni fara de folos
distrug orice in fata mea descopar
sunt raul fara de astampar
desi raman de-a pururi mincinos
acum scriu singurul meu adevar

atena mea

Atent, sa nu te fi patat
Te tin in mana, micul meu pacat
Eu sunt arhitectul tau netalentat
Nu sunt demn de a te fi pictat
Al tau artist ce-n ganduri te-a imaginat
Muritorul ce-n culoare te-a sculptat
Existi, desi eu doar ce te-am visat
Acum am inteles ce am creat

cosmarul sangelui

cosmar in ochii de copil neprihanit
ce n-a visat si inca n-a trait
cosmar in somnul cel mai linistit
al pruncului cel mai iubit
cosmar in viata celui ce nu s-a gasit
traind continuu purgatoriul nesfarsit
cosmar e totul ce s-a zamislit
din al sangelui extaz topit
cosmar din visul meu neinmplinit
ramane doar sangele meu racit
cosmar celui ce nu m-a intalnit
cosmarul sangelui ce l-a primit

neputincios

neputincios in fata propriei frici
mi-e frica sa nu raman aici
mi-e frica sa nu fi adormit
in universul ce de mult timp a murit
am murit si eu fara sa realizez
distrugandu-ma in loc sa ma creez
am disparut intr-un trecut intunecat
viitorul vis in urma m-a lasat

neputincios in fata noii provocari
nici providenta nu-mi mai cauta scapari
divinitatea-n mine niciodata n-a crezut
cum nici eu  sa cred vreodata n-am putut
ma uit cum trec momentele pe langa mine
asteptand momentul meu ce nu mai vine
realizand tarziu ca l-am scapat
ca timpul meu de mult s-a terminat

neputincios privesc intr-o oglinda
imi astept reflectia de mana sa ma prinda
sa ma plimbe-n vise nevisate
sa-mi redea sperante nesperate
insa vad reflectia cum moare
imi privesc speranta cum dispare
imi vad proriul chip gol si hidos
intr-o oglinda goala privesc neputincios

fiinte blestemate

omul de stiinta nebun a decedat
experimentul sau ciudat a explodat
incredibil cum destinul a lasat
experimentul viu si nevatamat

o inexplicabila forma de viata
in loc sa respire inhata
in loc sa mearga in fata
sare pe loc si ingheata

in chinuri groaznice agonizand
pe urmele necalcate mergand
fiara merge incontinuu urland
suferintele sale plangand

e suflet de om invelit in cenusa
e carpa-mpletita ca o papusa
o forma bizara si trista de viata
sangele cald si privirea de gheata

haotic zburand ca un muritor
plangand a sa durere si dor
blestemand a sa eterna sentinta
atata durere-ntr-o simpla fiinta

cuvinte folosite

ce sa scrii cand cuvintele nu sunt citite
se pierd in vistieria amintirilor uitate
in lumea veche a cuvintelor pierdute
cuvintele sunt scrise pentru-a fi gasite
iubite si pastrate pentru eternitate
repetate-n clipele mult prea tacute
cuvinte prea putine folosite
aceleasi cuvinte mereu gresite
multime de idei si ganduri
prea putine puse-n randuri
cuvinte ratacite-n minti ce-au adormit
cuvinte ce degeaba le-am gandit
in varful aceluiasi stilou tocit
zac aceleasi eterne cuvinte
cerneala lor de ceva vreme s-a racit
ramane doar sa le tin minte
rastalmacindu-le la infinit
aceleasi tocite cuvinte

destin

plutind in jurul unui gand incert
singur intr-un univers inert
incertitudinea universala te invaluie
iar alte intrebari ti se dezvaluie
in timp ce tu te-ntrebi de unde
atat de multa suferinta te patrunde

intr-ale lumii esti necunoscator
esti prea naiv si esti prea iubitor
mai ai pana sa gasesti
mai ai pana sa iubesti
iubirea cea adevarata
cum n-ai iubit vreodata

esti tanar si esti prea iubitor
esti simplu si esti prea muritor
astepti prea multe de la viata
dar viata nu te-nvata
esti prea tanar de la viata sa inveti
ai inca mult prea multe sa regreti

nu pot decat sa te previn
mai ai inca mult prea mult chin
mai ai prea multa suferinta
pentru simpla ta fiinta
mai ai prea mult suspin

si durere fara de alin

a opta zi

ceva pare sa se miste
liniste
se strecoara printre sunete ciudate
se zbate
o lumina se vede-n departare
dispare
o umbra pe pereti danseaza
ochii viseaza
mintea-mi este treaza
se indeparteaza
vedenie ce nelamurirea-mi simte
ma minte
oboseala rupe realitatea-n doua
afara ploua
acum spre nebunie ma impinge
afara ninge
gandurile nu se mai aduna
fulgera si tuna
realitatea nu o mai gasesc
innebunesc
ganduri fara rost nu mai suport
azi nu mai pot
drumuri fara de sfarsit
am obosit
zi de zi in mine ma zbat
tremur neincetat
se-aduna saptamanile si lunile
prea multe zile
da-mi o saptamana fara ganduri
de te induri
o saptamana cu o zi mai lunga
sa-mi ajunga
sapte zile minunate
undeva departe
apoi o zi somn linistit
vis fericit
azi trupul este mult prea greu
sunt om si eu
azi nu ma mai trezesc
ma odihnesc

fulgera si tuna

tuna si fulgera, fulgera si tuna
zgomotoase picaturi in geam se-aduna
ropotele pe acoperis rasuna
ai plecat sub ploaia cea nebuna
nu ti-a pasat de groaznica furtuna
nici vantul n-are cum sa te supuna

ai plecat luand ploile cu tine
de astazi ploaia tie-ti apartine
de ploua azi sau ploua maine
de ma asteapta doar zile senine
fiecare strop ce astazi nu mai vine
vine maine setea sa-mi aline

picaturile emana raze cristaline
razele se-arunca-n Soare impreuna
Soarele arunca inapoi raze depline
razboi in cer iar norii se razbuna
tu ai venit cu rasete adolescentine
iar in mine fulgera si tuna

uitarii

vreau o revelatie in visul ce inca n-am avut
un spirit bland, un intelept cu par carunt
sa-mi sopteasca adevarul ce nu l-am stiut
in reverie vreau realitatea s-o infrunt

vreau sa vad viitorul ce va fi trecut
sa-l gust si sa il simt in amanunt
sa regret ce n-am simtit si n-am stiut
sa reneg ceea ce inca nu sunt

vreau un corp in nemurire-nvaluit
un suflet nou, naiv, neprihanit
vreau o inima ce niciodata n-a iubit
vreau doi ochi ce inspre Soare n-au privit

vreau sa ma mint ca niciodata n-am mintit
vreau sa cred ca niciodata n-am iubit
vreau sa visez ca doar ce m-am trezit
vreau sa simt ca pana azi nu am trait
vreau sa uit

vant din aripi

vanturile bat din nou in frunze
curg prin ape si-ntre panze
curg in valuri ne-ncetate
lovind in crengi abandonate

vanturile vin iar cu putere
din batai de aripi in cadere
serafimi si heruvimi inaripati
ingeri pe pamant descalecati

vanturi calde parfumate
peste sloiuri inghetate
lacrimi murdare si seci
aduc vanturile reci

vanturile aduc astazi ploi
intuneric, apa si noroi
dar vanturile matura agale
tot ce le-a stat vreodata-n cale

vantu-n aripi albe moi
adus de ingeri inapoi
alunga norii intr-un suflu fin
descoperind un cer senin

luminile se sting

revenind la realitate nedumerit
nu reusesc sa mai accept
nu inteleg acest concept
ratiunea e de negasit

mi-am construit o realitate ireala
un vis din ratiune construit
din vointa pura faurit
din regret si din dorinta goala

luminile se sting seara de seara
in intuneric linistea apare
suflet meu gol ma doare
asteptand luminile s-apara

lumina e-n orice fiinta
asteptand sa se trezeasca
in realitatea nelumeasca
lumina este o dorinta

lumina astrilor apusi

atentia luminii tine de caldura
imprimand mereu cate-o arsura
fiecare rana ideile imi fura
corpul imi e invaluit de ura
simtirile si simturile imi dispar
paralizat de un raget amar
nu ma pot misca si n-am habar
de ce se-ntampla toate astea iar
mi-am ridicat un turn mult prea inalt
fara sa stiu de ce il mai gandesc
fara de ganduri ultimul meu salt
inspre irationalul nelumesc
mi-am incropit din multe ganduri
un castel cu varfu-n nori infipt
incerc acum ca-n multe alte randuri
sa ridic tot ce s-a prabusit
intr-un delir acum prea rational
ma-nvart ca un nebun printre supusi
traind pe ultimul lor val
lumina astrilor apusi
mi-am sapat adanca cicatrice
in carnea mintii de-altadata
acum nu poate sa ridice
aceasta gaura intunecata
vorbe n-are rost sa mai arunci
ce-a fost scris ramane spus
caci cu primul gand de-atunci
mi-am scris propriul apus

delirium tremens

invaluit in valuri de miraje
stau intins singur pe plaja
cuprins de-al zilei de maine miros
privind invizibile peisaje
atins de-a rasaritului vraja
invelit de eternul sau nor ploios

si m-am trezit iar singur tremurand
regasindu-ma cate putin pe rand
rearanjand fiecare simplu gand
efecte se-arata in curand

spiritul in eterna convalescenta
delirium tremens in esenta